Ce a mai rămas din Prosper?

Eram în casă când au început să țipe strident telefoanele anunțându-ma despre incendiul care s-a iscat la complexul Prosper (Sebastian colț cu 13 Septembrie). Am auzi că și Iohannis a fost speriat de acel zgomot în timpul unei conferințe de presă. Astăzi am trecut prin acea zonă. Încă nu se putea circula pe Sebastian dinspre 13 septembrie. Am făcut și o poză cu ce a mai rămas din Prosper.

Trei chestii mi-au atras atenția.

  • Sunetul făcut de telefoane în timp ce primesc notificări prin RO-Alert este strident și cam același pe toate dispozitivele. Oare nu se poate face ceva ca acel sunet să poată fi personalizat?
  • Ar trebui ca cei care gestionează acest sistem să fie ceva mai organizați. Mesajele sunt tardive și de cele mai multe ori inutile. Poate că ar trebui un sistem de coduri de gravitate ca-n meteorologie.
  • Nu primești alerta Ro-Alert dacă ești angajat într-o convorbire telefonică (cel puțin pe unele modele) ci abia după ce închei conversația. Dacă stai la bârfă cu orele ai RO-Alert activat degeaba.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.