Cum s-au schimbat serviciile stomatologice pe parcursul anilor?

Până acum ceva ani, vizita la dentist era un moment de care voiai să scapi cât mai repede. Dar tehnologia a evoluat, iar în ziua de azi, momentele petrecute într-un cabinet stomatologic sunt chiar foarte liniștite și aducătoare de confort. Ce s-a schimbat atât de mult pe parcursul anilor și de ce acum mergem la dentist foarte liniștiți?

Cum era cu ceva timp în urmă?

În primul rând, erau și înainte oameni care mergeau fără griji la medicul dentist. Asta pentru că știau că au dantura perfectă și se duceau la dentist doar pentru un consult de rutină. Toți ceilalți pacienți sperau să nu fie nimic grav și timpul petrecut pe scaun să fie cât mai scurt. Tratamentele de tip profilactic sau procedurile de implant dentar erau puține și ajungeau să fie foarte costisitoare.

Multe persoane își aduc aminte chiar și în ziua de azi cum era într-un cabinet stomatologic mai demult. Scaunul de piele, de regulă maro, și anestezia care necesita câteva zeci de minute să își facă efectul. Nu se lucra cu programări, iar unde se lucra, de multe ori acestea nu se respectau, așadar pacienții trebuiau să aștepte un timp îndelungat până să intre în cabinet.

Lucrurile au evoluat foarte mult, iar acest aspect se poate observa cu ochiul liber. Acum, mersul la dentist se face numai pe bază de programare, cu excepția cazurilor care sunt considerate urgențe, bineînțeles. Poți face programări chiar și online, iar asta îți poate lua doar câteva minute.

Nu lipsesc echipamentele ultramoderne

Un cabinet stomatologic din prezent din România te întâmpină cu echipamente ultramoderne și cu personal amabil și foarte bine pregătit. Există foarte multe locații în care poți să faci toate investigațiile și procedurile de care ai nevoie, de la CT până la intervenții chirurgicale, astfel că nu e nevoie să te deplasezi prea mult ca să rezolvi cele necesare.

Trebuie să aștepți mult ca anestezia să își facă efectul?

Lucrurile au evoluat mult și din punct de vedere al substanțelor folosite. Spre exemplu, acum o anestezie își face efectul în câteva zeci de secunde, iar materialele pentru plombe și implanturi sunt de zeci de ori mai durabile decât ceea ce se găsea cu ceva ani în urmă.

În ziua de azi, îți vine mult mai ușor să te duci la dentist pentru că știi că personalul medical este atent să îți ofere tot confortul și suportul de care ai nevoie pentru a trece repede peste orice problemă dentară.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.