Revolta din Bolintin Vale pune sub semnul întrebării încrederea oamenilor în instituțiile statului

Revolta a pornit după ce un șofer a fost omorât cu o piatră. Într-un stat de drept, nici o crimă, oricât de odioasă ar fi, nu poate provoca o astfel de revolta. Dar într-un stat al cărui cetățeni se simt neprotejați, ignorați și exploatați o astfel de faptă nu poate rămâne fără o astfel de reacție din partea oamenilor.

Este bine că a intervenit MI cu forțe de ordine din 3 județe pentru a restabili ordinea, dar este odios ca s-a ajuns în acest punct. Statul Eșuat continuă să provoace victime și vom fi la un pas de haos generalizat în câțiva ani, dacă lucrurile vor continua așa.

Prefectul județului Giurgiu Aneta Matei declară:

Este un conflict între localnici și un grup de etnici. Un cetățean a fost atacat cu pietre, iar după câteva zile a decedat. Revolta este împotriva minorității. Oamenii protestează pașnic, dar doresc să-și expună nemulțumirile și să le oferim soluții. De-a lungul timpului au mai fost astfel de conflicte, înțeleg. Pentru cei care protestează în seara asta, mesajul meu este să aibă puțină răbdare, să discutăm, apoi fiecare instituție a statului să ia măsurile care se impun, potrivit legii, în speța de față. Oamenii sunt nemulțumiți că sunt câteva familii de etnici care au venit aici și care și-au stabilit locuințele aici, și nu au documentele în ordine. Primarul le explică acum ce demersuri a făcut și în ce stadiu sunt acestea

Prin această declarație doamna prefect ne arată că nu realizează care ar fi adevăratele cauze ale acestei mici revolte: corupția și incompetența autorităților. Nu cred că oamenii ar fi atât de deranjați doar de faptul că sunt câteva familii care locuiesc fără forme legale, adevărat problemă fiind aceea că autoritățile nu reușesc să asigure un climat civilizat și sigur pentru toți locuitorii din acea comunitate cu ajutorul legilor în vigoare, fie că ei locuiesc sau nu cu forme legale.

Un răspuns la „Revolta din Bolintin Vale pune sub semnul întrebării încrederea oamenilor în instituțiile statului”

  1. Pingback: Nu-l amendați (că l-am bătut noi)! » Grig.BLOG

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.