S-a dat mesaj RO-Alert ;)

Chiar în timp ce scriu aceste rânduri peste 20 de echipaje de pompieri se luptă cu stingerea unui incendiu destul de mare care mistuie niște hale din Voluntari. Am aflat de la televizor de acest eveniment și scriu acest articol tocmai pentru că m-am amuzat de cei care gestionează sistemul RO-Alert …

Sistemul acesta de informare ar trebui să funcționeze destul de automat, chiar dacă decizia de a trimite aceste mesaje este la latitudinea unei singure persoane. Vreau să spun că ar trebui să existe niște proceduri simple, care să nu lase loc la interpretări în decizia de a transmite sau nu un astfel de mesaj.

De această dată, a părut că imboldul de a transmite mesajul a venit din partea mass-media, care simțea parcă nevoia de a titra „S-a dat mesaj RO-Alert”.

De foarte multe ori, aceste mesaje vin în momente inoportune, în care pericolul a trecut sau după ce toată lumea a aflat deja pe alte căi de eveniment, de aceea există trendul de a anula funcția telefoanelor de a recepționa astfel de mesaje, trend pe care Raed Arafat a încercat să-l condamne.

Mă tem că va exista momentul în care un astfel de mesaj va fi transmis pentru a avertiza asupra unui pericol real: incident nuclear, cutremur (cu toate că la cât de greu se ia decizia de a transmite mesajul ar fi degeaba) sau tornadă și nimeni nu-l va mai băga în seamă, la fel ca în pilda cu „Lupuuu, băăă!”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.